Muntii Fagaras

În perioada 17 noiembrie 2022 - 15 iunie 2023, Şoşeaua TRANSFĂGĂRĂŞAN este ÎNCHISĂ.

Bine ai venit pe website-ul Muntii Fagaras, unde poti gasi informatii actualizate despre Telecabina Balea, poti vedea imagini live de la Balea Lac, te poti informa in legatura cu traseele montane din zona, poti vedea harti si sta la curent cu cabanele si tarifele acestora actualizate. Tot aici gasesti informatii despre partiile de schi, transfagarasan, cai de acces, transport Balea si poti citi multe articole interesante, precum sfaturi la intalnirea cu ursul.

Localizare Fagaras Vest

Localizare

Muntii Fagaras se afla in Carpatii Meridionali, spre E-V, avand o lungime de 70 km, latime de 40 km, intinzandu-se pe o suprafata de 2000 kmp, reprezentand astfel cel mai puternic masiv alpin din muntii Romaniei.

La vest se invecineaza cu defileul Oltului, la est cu Piatra Craiului, la sud-est cu Muntii Iezer-Papusa, la nord-est cu Masivul Taga si Persanii sudici, la nord cu sesul Tarii Oltului, iar la sud se invecineaza cu Culoarul Lovistei.

Relief

Relieful Masivului Fagaras

Muntii Fagaras sunt formati dintr-o multime de piscuri si creste aliniate, care coboara catre extremitati sub 2000 m, catre defileul Oltului si depresiunea Dambovitei.

Peste 20 de varfuri cu inaltimi mai mari de 2000 m se afla intre Suru si Ludisor, dintre care unele depasesc 2500 m: Moldoveanu - cel mai inalt, Negoiu, Vanatoarea lui Buteanu, Lespezi, Dara.

Muchiile dinspre nord sunt scurte, puternic inclinate si se pierd in sesul Tarii Oltului, iar muchiile dinspre sud coboara in ulucul depresionar al Lovistei.

Relieful glaciar (impresionant, inalt, cu gheturi, zapezi si geruri) si relieful fluvio-torential (monoton, moderat, domol) se gasesc in plan vertical. Relieful glaciar al Muntilor Fagaras, datorita inalimilor mari, are o larga varietate de forme glaciare foarte bine conservate. Vaile dintre Suru si Berivoiu sunt largite, in forma de U si adancite de ghetari, de-o parte si de alta a crestei principale. Crestele ascutite ale Fagarasilor si abrupturile stancoase sunt rezultatul activitatii ghetarilor. Intr-un contrast izbitor cu relieful glaciar, apare cel fluvio-torential, in care vaile se ingusteaza brusc, versantii sunt tot mai putin stancosi, iar custurile dispar, relieful continuandu-se cu pajisti largi si paduri.

Pe plan transversal, din varful muntelui pana in sesul Tarii Oltului povarnisul coboara cu peste 2000m pe mai putin de 10km, pe orizontala. De exemplu Coltul Vistei Mari are 2527m iar in Vistisoara altitudinea coboara pana la 600m.

Relieful Muntilor Fagaras

Catre sud ramai uimit de imensitatea tinutului muntos: numai munti cat vezi cu ochii.

Din punct de vedere longitudinal Masivul Fagaras se vede ca un zid imens de piatra care coboara catre extremitati, sub 2000 m alt. Aici intalnim varfuri cu altitudini peste 2400 - 2500 m cum ar fi: Vf. Moldoveanu cu 2544 m, Vf. Negoiu cu 2535 m, Vf. Vistea Mare cu 2527 m, Vf. Lespezi cu 2522 m sau Vf. Vanatoarea lui Buteanu cu 2507 m.

Sectorul central al Fagarasilor se imparte in sectorul glaciar de est (intre Fereastra Mare a Sambetei si Muntele Buzduganu) si sectorul glaciar de vest (intre Saua Scarii si tarnita Apei Cumpanite). Aici doar Dara ajunge la 2500 m, iar peste 2400 m varfurile: Ciortea si Boiu (catre vest), Urlea, Iezerul, Fundul Bandei si Musetescu (catre est).

Geologie Masivul Fagaras

Geologie

Muntii Fagaras sunt formati din roci metamorfice dure, de fundament, apartinand sisturilor cristaline, a caror sistuozitate este foarte impotanta in practicarea alpinismului.

Versantul transilvan este alcatuit din sisturi de epizona, roci slab metamorfozate (formate la 4000 - 7000 m adancime), creasta principala din sisturi cristaline de mezozona (formate la 7000 - 14000 m adancime), aflorimentele pe spinari si abrupturi din sisturi cu mica alba, mica neagra si gnaise.

Versantul argesan este alcatuit din roci cristaline de catazona (formate la peste 14000 m adancime), catre sud apar conglomeratele.

Lac alpin din Muntii Fagaras

Lacuri alpine

Se intalnesc in caldarile si-n vaile glaciare, oferind turistilor locuri cu peisaje minunate pentru popas. Apa din aceste lacuri alpine este buna de baut, fiind apa curata, stransa din zapezi si ploi, de o transparenta uimitoare.

In Masivul Fagaras se pot intalni intre 30 - 70 lacuri glaciare, in functie de anotimpul in care ne aflam.

Pe Versantul Nordic gasim: Lacul Urlea, Lacul lui Mogos, Lacul Vistisoara, Lacul Podragu Mare, Lacul Podragu Mic, Lacul Podragel, Lacul Balea, Lacutul Taul Buteanului, Lacul Doamnei, Lacul Avrigului.

Pe Versantul Sudic gasim: Lacul Ciortei, Lacul Caltun, Lacurile Paltinului, Lacul Capra, Lacul Caprita, Lacurile din Museteica, Lacul Raiosu, Lacul Buda, Iezerul Podul Giurgiului, Lacul din Valea Rea, Lacul Galbena Scarisoara, Lacul Galbena IV, Lacul Manastirii, Lacul Bindea, Lacul Gemenu de Sus, Lacul Gemenu de Jos, Lacul Rosu, Lacul Zirna, Lacul Jgheburoasa.

Pe culmea Fagarasilor gasim: Lacul Cerbului, Lacul Bratila.


Masivul Fagaras
Comentarii
This page loaded in 0.0068 seconds. Memory usage: 348 - 411 KB.