Traseul Cabana Bărcaciu – Cabana Negoiu
Timp de parcurs: 2 ore
Iarna e pericol de avalanșe.
Pornim de la cabană și urcăm 100 de metri prin pădurea de molid, apoi părăsim traseul comun 38 și cotim la stânga, coborâm și traversăm vâlcele din Obârșia Văii Comănesei, urcăm prin pădure la Culmea Scărișoarei, apoi la dreapta câteva sute de metri – 30 de metri de cabană și facem popas spre a privi panorama. Coborâm în Valea Porumbăcelului, traversăm apa lângă o stână și urcăm pe versantul vestic al Muntelui Puha, iar pe culme vedem Muchia Tunsului cu Vârful Negoiu Mic de 2485 metri. Coborâm și traversăm văiuga Mezuinei ce face o cascadă spectaculoasă, apoi coborâm în Valea șerbotei unde întâlnim un marcaj de cruce albastră al traseului 49 dinspre șaua Scării și cu care continuăm drumul prin pădure, iar până la cabană ni se alătură și banda albastră a traseului 33 de la șerbota.
În 5 – 10 minute ajungem la Cabana Negoiu.