Traseul Piatra Prânzului – Lacul Călțun, refugiul Călțun, prin Strunga Ciobanului


până la Portița Călțunului, apoi

Timp de parcurs: 2 - 2½ ore

Iarna traseu periculos, cu avalanșe.

Marcajul nostru pornește de la Piatra Prânzului, până la care am ajuns de la Cabana Negoiu pe marcaj de triunghi albastru, aici fiind un stâlp indicator. Mergem spre est printre lespezi 30 minute, apoi urmăm hornul spre Strunga Ciobanului 15 minute și ajungem la 2308 metri altitudine, între Vârful Podeiu de 2408 metri la stânga și Negoiul Mic la dreapta. Coborâm pe versantul estic al Muchiei Tunsului ajutați de cablul montat pe horn până în Căldarea Ciobanului, de unde vedem Vârful Călțun. Ocolim căldarea spre dreapta, trecem de stânci, traversăm o văiugă până la stâlpul de marcaj, apoi la dreapta traversam un pârâu și în 15 minute ajungem pe Prispa Căldării de la Strunga Dracului, cu o perspectivă largă împrejur. Traversăm steiuri prăvălite de pe Negoiu pe marcaj, traseu dificil pe timp de ceață și ajungem la poteca de creastă pe bandă roșie și stâlp indicator. De aici urcăm în Poteca Călțunului pe care o traversăm și după 10 minute ajungem la Lacul Călțun și refugiul Salvamont.

    Trasee de legătură:
  • Lacul Călțun spre șaua Caprei cu legătură la Cabana Bâlea Lac, pe traseul de creastă vest-est, etapa IV;
  • la Vârful Negoiu, pe traseul de creastă est-vest, etapa VI;
  • la Piatra Prânzului și legătură la Cabana Negoiu pe traseul 32;
  • Cabana Bâlea Lac prin tunelul Transfăgărășan, pe traseul 53;
  • la cantonul Piscul Negru prin Valea Călțunului, pe traseul 52.

Trasee Munții Făgăraș
Comentarii
This page loaded in 0.0084 seconds. Memory usage: 350 - 406 KB.