Traseul Cantonul Piscul Negru – Cantonul Mușețeica, peste Munții Piscul Negru – Ciocanu – Năneasa


Timp de parcurs: 6 - 7 ore

Iarna se produc avalanșe între stâna din Piscul Negru și Șaua Piscului Negru.

Pornim din Transfăgărășan, km 102,7, la câteva sute de metri în amonte de cantonul Piscul Negru. Urcăm prin pădure și la 1500 metri altitudine cotim la stânga, traversăm două pâraie în cascade, urcăm prin grohotiș o oră, ajungând la stâna din Piscul Negru, la 1600 metri pe care o ocolim și spre dreapta intrăm în pădure și urcăm pe poteca pastorală, iar în 10 minute ajungem la stânci de calcar, urcăm piciorul, traversăm pâraie iar pe piciorul sudic al Muntelui Piscul Negru facem popas. Continuăm să urcăm 200 metri diferență de nivel, la 1830-2030 metri altitudine, traversăm vâlcele spre dreapta, apoi prin grohotișuri și vegetație mică ajungem la Șaua Piscului Negru, 2190 metri, la 2,30 ore din Valea Caprei. De aici putem urca fără potecă încă 10 minute la Piscul Negru, de 2248 metri, pentru a privi o panoramă minunată spre Vânatoarea lui Buteanu, Arpășelul și Moldoveanul.

Din Șaua Piscului spre sud 4 km între vârfurile Piscul Negru și Ciocanu, la 2151 metri, sunt stâlpi de marcaj spre vîrfuri. De la Vârful Ciocanu coborâm spre est, poteca nu este bine conturată, mai jos de stână este un stâlp de marcaj spre potecă, ajungând în Poiana Mușețeica, la 1100 metri, lângă fostul baraj și cantonul părăsit Mușețeica, unde se poate înnopta, apoi traverăm Valea Budei și ajungem pe drumul forestier, la km 7,5 unde se termină marcajul.

    Trasee de legătură din Poiana Mușețeica:
  • la Cabana Podragu, pe traseul 56;
  • la Lacul Vidraru, același traseu în sens invers.

Trasee Munții Făgăraș
Comentarii
This page loaded in 0.0046 seconds. Memory usage: 350 - 406 KB.