Traseul Șaua Scării – Vârful Negoiu


Timp de parcurs: 4 - 5 ore

Iarna, Custura Sărății este ocolită de alpiniști prin sud, coborând în Căldarea Mioarelor și urcând pe coastele sudice până la Vârful Negoiu.

Traseul pornește din Șaua Scării pe arcul de cerc descris spre nord, până în Vârful Șerbota, regiunea Muntelui Mâzgavu din Creastă, cu trei vârfuri. Urcăm pe linia de creastă deasupra Căldării Mici de vest, a Șerbotei, apoi trecem pe versantul sudic. În stânga rămâne vârful vestic al Mâzgavului cu cei doi colți, cel mai mare având 2246 metri, de aici ajungem într-o strungă și trecem pe versantul nordic. După o zonă stâncoasă, urmează al doilea vârf al Mâzgavului de 2277 metri, de unde începe spre sud Piscul lui Cazan, între Izvorul Scării la vest și Izvorul Negoiului la est.

Deasupra Căldării Mari a Șerbotei revenim pe creastă și trecem printre stânci, apoi marcajul ne duce prin urcuș și coborâș pe culmea îngustă, și ieșim într-o șa la poalele celui de-al treilea vârf al Mâzgavului, cel de est, la 2212 metri, având în dreapta Căldarea de vest a Izvorului Negoiului sau Căldarea Mieilor. Atingem acest vârf dupa încă un urcuș, la o oră de la plecarea din Șaua Scării – stâlp de marcaj. Coborâm în Șaua Șerbotei la 2123 metri și facem un popas să vedem spre nord Valea Șerbotei cu căldări glaciare, piciorul Muntelui Puha la vest și Culmea Șerbotei la est, cu cabana Negoiu.

Urcăm pieptiș 200 de metri, aproximativ 45 minute, și cu câțiva zeci de metri înainte de vârf întâlnim marcajul traseului 33 pe bandă albastră de la Cabana Negoiu, spre Vârful Șerbota, unde poteca cu ambele marcaje ne duce în câteva minute, la 2331 metri. Din vârf vedem o perspectivă măreață și copleșitoare spre Negoiu și Călțunu. Linia de creastă desparte căldările Sărății la nord de căldările Izvorului Negoiu la sud, toate sălbatice și neprimitoare. Pe Vârful Negoiu ajungem prin Custura Sărății, ce părea inaccesibilă privită de jos, dar și de aici aspectul ei este spectaculos. Nu mai avem potecă, ci un marcaj pe creastă ce ne strecoară prin această lume sălbatică de piatră ce nu poate fi parcursă pe ceață și fără o foarte mare prudență.

În primii zeci de metri creasta se lasă vertiginos spre est, apoi peste lespezi ajungem într-un horn și coborâm spre versantul nordic, traversăm tăpșane de iarbă și prin alt horn revenim la linia de creastă, ocolim câțiva colți prin partea sudică, traversăm stânci imense și negricioase, iar pe creastă, ocolim un pinten și un colț, coborâm prin hornuri și tăpșane pe versantul nordic. După 45 de minute am ajuns la 2177 metri, în punctul cel mai de jos al custurii. Spre sud vedem sub noi Căldarea Pietroasă a Izvorului Negoiu, printre blocuri de piatră. Urcăm printre obstacole semnificative, trecând de pe un versant pe altul, cu prize în general bune dar verticale amețitoare. La final escaladăm o vâlcea și un horn iar la doua ore din Vârful Șerbota ajungem la Șaua Popasul lui Mihai, unde un stâlp indică spre stânga traseul 30 spre Cabana Negoiu.

De aici, poteca duce pe Vârful Negoiu, trecând pe sub Negiul Mic de 2485 metri, joncțiunea Muchiei Tunsului cu creasta principală, apoi trecem printr-o strungă între Negoiu Mic și Negoiu, și urcăm pe cel de al doilea vârf al Carpaților României, Vârful Negoiu de 2535 metri. Aici avem o priveliște deosebită, spre sud-est Călțunul și Lacul Călțun care nu se vede în totalitate, spre sud Podeanu – Marginea, iar daca e senin lacul de acumulare de la Vidraru, și Căldarea Mioarelor din complexul glaciar al Izvorului Negoiu, spre vest Custura Sărății și vârfurile Șerbota, Ciortea, Budislavu și Suru, iar sub noi, căldările glaciare ale Laiței cu aspectul lor sălbatic, râuri de pietre din versanții ruiniformi ai Muchiei Scoreiului, Laiței și Lăițelului, apoi în depărtare satele Țării Oltului, în timp ce spre est vedem Lăițelul, Laița, Paltinu și Vânătoarea lui Buteanu.

    Trasee de legătură:
  • spre Cabana Negoiu, traseul 30;
  • spre Lacul Vidraru și Izvorul Negoiului, traseul 47;
  • spre Șaua Caprei și Cabana Bâlea, traseul de creastă vest-est, etapa IV.

Trasee Munții Făgăraș
Comentarii
This page loaded in 0.0023 seconds. Memory usage: 352 - 369 KB.